Sari la conținut

Fotbal. Titular nou între buturi la CFR Cluj. Traian Marc s-a transferat în această vară în Gruia, după ce şi-a încheiat contractul cu Dinamo

"Mihai este un portar foarte bun, un portar valoros, a demonstrat aici, a făcut meciuri bune la CFR. Asta a fost decizia antrenorului. Poate a contat faptul că Mihai a fost accidentat în cantonamentul din Italia în ultima perioadă. Oricum, campionatul este foarte lung, sunt foarte multe competiții și, cu siguranță, va veni rândul fiecăruia să joace", spune Traian Marc.

Fostul goalkeeper de la Dinamo s-a adaptat rapid în Gruia şi vrea un loc fruntaş cu CFR Cluj la finalul sezonului.

"Avem un lot foarte bun, un lot valoros. Locul CFR-ului este, cu siguranţă pe podium. Am găsit aici un grup foarte unit. Mă refer la tot ce înseamnă clubul CFR Cluj, nu neapărat la vestiar și sper ca împreună să avem rezultatele așteptate și să facem performanță", mai spune fotbalistul.

Două goluri a încasat Traian Marc în primele două etape ale sezonului, ambele marcate de Florin Cernat, din penalty, în partida cu Viitorul.