Sari la conținut

Incident pe Aeroportul Cluj-Napoca. Un bărbat a reușit să treacă de sistemul de securitate şi şi-a făcut un selfie în cabina unui avion

Incidentul a avut loc marţi dimineaţă. Tânărul de 31 de ani a ajuns nestingherit până în cabina avionului privat, staţionat în aeroport.

Potrivit conducerii aeroportului, bărbatul ar fi spart un geam şi aşa ar fi reuşit să ajungă în zona restricţionată. Distracţia nu a durat însă mult. Poliţiştii de frontieră l-au ridicat imediat şi l-au dus la audieri.

Conducerea aeroportului a deschis o anchetă internă. Reprezentanţii instituţiei spun că la aeronavă se făceau lucrări de mentenanţă, în momentul respectiv.

"Din păcate, firma de mentenanţă nu a luat măsurile necesare, astfel încât să nu poată ajunge în preajma avionului sau să urce în avion. Responsabilitatea accesului la aeronavă şi în aeronavă revine companiilor aeriene şi firmelor care fac mentenanţă sau au alte activităţi la aeronave", a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca.

Pe de altă parte, conducerea Consiliului Judeţean Cluj, în subordinea căruia este aeroportul, admite că au existat probleme în ceea ce priveşte sistemul de securitate din incinta aeroportului.

"Era undeva o uşă deschisă, lăsată deschisă, o procedură nerespectată. A doua: avea zonă de separare între zona de securitate şi de acces liber, avea geamuri de sticlă. Bun, se sparg greu, dar totuşi, s-au putut sparge. Trei: inginerii care aveau de verificat avionul, eu am şi întrebat de 10 ori, cum adică a rămas scara avionului lângă şi cum a putut intra o persoană într-un avion", s-a întrebat Vakar Istvan, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Cluj.

Bărbatul de 31 de ani este cercetat în stare de libertate pentru distrugere, acces într-o zonă neautorizată şi tentativă de trecere a frontierei. Anchete în acest caz au demarat şi Procuratura şi Poliţa de Frontieră.