Industrie verde la Cluj-Napoca

Data publicării:
IKON IDEA

Cea mai mare parte din bugetul de aproape 575.000 de euro, cât valoarează proiectul, va fi dedicată investiţiei în echipamente noi, dar şi construcţiei unei hale de producţie în localitatea Apahida. Odată cu acestea, vor fi angajaţi şi 20 de muncitori, pe lângă cei 60, câţi are compania în momentul de faţă.

"Sunt două componente: o investire în echipamente pentru creşterea eficienţei şi una în activitatea în training, de know-how. Cu fiecare echipament pe care îl vom achiziţiona, va fi nevoie pentru angajarea, în general, a doi oameni pe utilaj", a precizat Cristian Dreptate, administratorul firmei.

Compania din Cluj-Napoca este una dintre cele 34 de firme din România care au câştigat finanţare norvegiană, din totalul de 85 de aplicanţi.

"A contat şi sprijinul norvegian, dar au considerat că aplicaţia noastră se potriveşte foarte bine pe obiectivele programului "Green Industry în România", adică creşeterea competitivităţii, asociată cu protecţia mediului înconjurător", a afirmat Alina Bârsan, consultant în implementarea proiectului.

Firma are la dispoziţie 23 de luni pentru implementarea proiectului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri