Sari la conținut

Insulă de gunoaie pe lacul Fântânele-Beliş

Insula formată din gunoaie pluteşte pe apă într-o zonă în care lacul are peste 80 de metri adâncime.

Turiştii au, totuşi, o explicaţie pentru apariţia insulei: neglijenţa celor care de-a lungul timpului au aruncat deşeuri în apă.

"Gunoaie se văd, pe apă, lemne", a afirmat un turist. 

"Trebuiau demult luate măsuri, trebuia curăţat, că dacă ar vedea oamenii că e curat, nu ar mai arunca, cred că asta-i neglijenţa cuiva", a spus şi o turistă.

Până acum nu a fost luată nicio măsură, deşi problema a fost sesizată autorităţilor locale. Comisarii de la Garda de Mediu au inspectat zona, fără să facă vreo declaraţie. Ancheta este condusă de Prefectura Cluj.

"Ca urmare acestor sesizări, am constituit o comisie mixtă de constatare", a precizat Dan Cristian Codrean, subprefectul Clujului. 

Beliș-Fântânele este un lac artificial de acumulare din Munții Gilăului, județul Cluj. A fost amenajat în perioada 1970-1974 cu scop hidroenergetic, pe cursul râului Someșul Cald.