Sari la conținut
News Alert

Lecţii de prim-ajutor. Câteva zeci de medici i-au învăţat pe clujeni să ajute un om în stop cardio-respirator

"Dacă, Doamne fereşte, survine un stop cardio-respirator pe stradă, cade un om lângă noi şi nu sunt începute manevrele de resuscitare imediat, şansele sunt minime. Dacă manevrele nu sunt începute în primele 2-3-4-maxim 5 minute, atunci se pot produce leziuni care să facă incompatibilă supravieţuirea victimei respective", a explicat dr. Cristian Ursu, medic coordonator SMURD Cluj.

Tocmai de aceea, medicii au ieşit în parc să îi înveţe pe clujeni cum să dea primul ajutor.

"Avem amplasate un număr de două corturi tip punct medical avansat. Avem, de asemenea, alături de noi, medici primari de medicină de urgenţă, medici rezidenţi de medicină de urgenţă şi, nu în ultimul rând, avem paramedici. Suntem în jur de 15 paramedici voluntari şi 15 medici", a precizat Mihai Oprea, paramedic SMURD.

"Sunt explicate de medici foarte bine, încât toată lumea să înţeleagă, ca să poată să aplice pe viitor", a spus unul dintre participanţi.

"Când este vorba despre viaţa unui om, este foarte important să ştii ce faci. Mi s-a părut destul de greu practic", a afirmat altul.

Cunoaşterea aceastor manevre este cu atât mai importantă cu cât, susţin medicii, mai mult de 80% dintre stopurile cardio-respiratorii au loc acasă.