Sari la conținut

Liftul plin de flori

Zi de zi, Elena Purcel coboară sau urcă pacienţi cu liftul, de la un etaj la altul. Face, în medie, 2.000 de drumuri pe zi. Toţi au remarcat florile din lift.

"E ca şi cum te-ai duce la cineva acasă şi te-ar primi cu pâine şi cu sare. Este cel mai frumos gest de ospitalitate pe care îl pot primi pacienţii în lift. Să te întâmpine cineva cu un buchet de flori frumos, cu un miros frumos, ce e mai plăcut? Şi mai destinde atmosfera", spune una dintre colegele femeii.

Florile din lift se schimbă în funcţie de sezon. Abia au dispărut ghioceii, că apar lalelele, panseluţele sau liliacul. Elena Purcel culege florile chiar din grădina ei.

"De câtiva ani, am la ţară o grădină, am foarte multe flori şi am zis că să bucur bolnavii. În primul rând, le fac lor o plăcere, o bucurie şi îmi plac şi mie foarte mult", spune lifitera.

Elena Purcel lucrează de 10 ani la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca şi zi de zi reuşeşte să aducă pe chipul bolnavilor internaţi cel puţin un zâmbet. Şi face asta cu un simplu buchet de flori.