Linie telefonică pentru părinţii clujeni

Data publicării:
INSPECTOR SCOLAR

În fiecare zi, de luni până vineri, un inspector şcolar va răspunde la telefonul destinat părinţilor clujeni.

"Este adresată în primul rând părinţilor sau celor care doresc să facă sesizări sau să ne transmită informaţii despre ceea ce este în sistem, pentru că discutăm despre un sistem foarte mare, cu 10.000 de angajaţi, cu foarte multe şcoli şi în condiţiile astea, este utilă orice informaţie", a precizat Valentin Cuibus, inspector şcolar general al IŞJ Cluj.

Reprezentanţii Fundaţiei Părinţi Clujeni spun că măsura este necesară, dar nu suficientă.

"Ceea ce ne spun nouă nonformal sau non-asumat părinţii, de genul Şi la copilul meu a urlat, sunt foarte mulţi profesori care fac asta, cadre didactice în general, i-a mai dat şi o palmă, nu e niciun fel de problemă, ăsta este abuz", a afirmat Cristina Grigore, director executiv al Fundaţiei Părinţi Clujeni.

"Nu doresc anumiţi directori şi anumite cadre didactice să discute cu părintele real, fără să ne aducem acuze, efectiv să putem să soluţionăm şi încă sunt educatori care nu înţeleg că împreună cu părinţii trebuie să-şi facă o echipă, deci părintele trebuie să facă parte din echipa educaţională", este părerea unui părinte.

"Nu este singurul caz, ăsta a fost descoperit, relatat, dar nu e singurul", a spus şi bunica unui elev.

Numărul de telefon pe care părinţii clujeni îl pot apela gratuit este 0800.800.364.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri