Maraton de intervenţii chirurgicale. Nouă pacienţi cu tumori la rinichi au fost operaţi de medici români şi străini

Data publicării:
INTERVENTIE 3D 2

Mariana Popa are 62 de ani și este din Cluj-Napoca. În luna aprilie a acestui an a descoperit că viața ei este în pericol.

"M-am dus în urma unei viroze la un ecograf pentru că mă durea în partea stângă și acolo au descoperit", povesteşte pacienta.

Avea o tumoră de 4 centimetri pe rinichiul drept. Medicii i-au spus că singura șansă de supraviețuire este îndepărtarea pe cale chirurgicală a tumorii. Din fericire, poziţia şi forma tumorii le-a permis medicilor să intervină prin metoda laparoscopiei 3D.

Alături de Mariana Popa au mai beneficiat de această șansă alți opt bolnavi diagnosticați cu tumori renale de diferite mărimi.

"Operatorul își pune acești ochelari care îi permit să vadă pe un monitor video ce se întâmplă în interiorul organismului şi să avem o vedere tridimensională. Pot să văd exact ca și cu ochiul liber în abdomenul unui om, dar lucrând cu instrumente laparoscopice foarte finuțe, prin incizii foarte mici", a explicat prof. dr. Ioan Coman, şeful Secției Urologie din cadrul Spitalului Municipal Cluj-Napoca.

"Această procedură este direcționată în două scopuri. Unul, oncologic: să elimini tumora. Al doilea, nu mai puțin important, este să conserv rinichiul", a completat Andrei Nadu, medic chirurg urolog din Israel.

Intervențiile au fost efectuate atât de medici din străinătate, cât și de cei de la Spitalul Municipal din Cluj-Napoca. Doctorii susțin că noua tehnică este foarte folositoare peste tot în lume, iar în România, unde numărul persoanelor diagnosticate cu această boală este în creștere, înseamnă noi șanse de vindecare.

"Avantajele acestor intervenții sunt multe pentru pacient. Pacientul trece printr-o operație în care nu sângerează foarte mult şi cu o recuperare foarte rapidă, poate pleca acasă în două zile, nu are dureri, iar rezultatele sunt excelente", a precizat Vassilios Poulakis, medic chirurg din Grecia.

Toate intervențiile chirurgicale au fost transmise live și au fost vizionate de 40 de medici străini si români.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri