Sari la conținut

Maraton în memoria victimelor Revoluţiei din decembrie 1989

Sportivul are la activ curse de maraton în mai multe orașe europene, însă traseul de acum are o semnificație specială.

"Noi, urmașii acelor oameni care au murit atunci pentru noi, suntem datori să facem așa ceva. Eu asta pot să fac și recomand să facă toată lumea ceva ce poate, ca să amintim despre ei, pentru că au murit mulți tineri ca noi să trăim într-o lume mai liberă", a afirmat acesta.

Juhos Gábor are 49 de ani și locuiște în Budapesta. Evenimentele din decembrie 89 îi sunt încă vii în memorie, cu toate că nu a participat activ la manifestații.

"Eram la Budapesta când a fost revoluția aici, așa că îmi este un pic rușine, dar asta a fost. Și ăsta e un motiv pentru care acum, puțin mai târziu, dar măcar să trăiască amintirea acestor oameni, eu fac ceea ce pot", a mai spus maratonistul.

Pe traseu, maratonistul va trece prin Turda, Alba Iulia, Deva şi Lugoj înainte de a ajunge, în 18 decembrie, la destinația finală: Biserica Reformată din Timișoara.