Sari la conținut

"Mica Elveţie", părăsită de turişti

Domeniul Șureanu are 10 pârtii de schi, dotate cu două teleschiuri și un telescaun. Supărarea turiştilor este legată, însă, de infrastructură. 18 km din drumul de acces spre staţiune este neasfaltat şi se parcurge în aproximativ o oră.

Supăraţi pe starea proastă a drumului sunt şi administratorii pârtiilor, pensiunilor şi hotelului din zonă, care spun că pierd, astfel, în fiecare an, sute de turişti.

"Noi sperăm că acest lucru să se rezolve, adică autorităţile judţene să-şi dea interesul cu adevărat pentru reabilitarea acestui drum, în aşa fel încât venirea la Şureanu să fie o bucurie în totalitate pentru turişti", a afrimat Emanuel Drăguşin, reprezentant al domeniului.

"Oamenii sunt foarte încântaţi de zona care este super, sălbatică, frumoasă, naturală, dar au acea nemulţumire, de a ajunge. Nemulţumirea lor la un moment dat ne loveşte şi pe noi, pentru că în loc să ai un grad de ocupare de 60-70%, tu mergi cu un grad de 30%", a spus Alin Anghel, reprezentantul unei pensiuni din zonă.

"Avem turişti care au ajuns până în preajma hotelului, dar au sunat că se întorc din cauza stării drumului şi ceea ce ne-am dori noi, ar fi ca autorităţile să se implice mai mult şi să repare drumul", a spus Nicolae Bodea, reprezentantul unui hotel.

Cei de la Consiliul Judeţean Alba spun că există în plan asfaltarea drumului.

"Drumul judeţean 704, sectorul de drum de la barajul Oaşa către Luncile Progoanei, Poarta Raiului este un sector de drum prioritar pentru Conliliul Judeţean, în vederea dezvoltării zonei turistice, o zonă cu potenţial natural deosebit. Sperăm să obţinem fonduri din Programul Operaţional Regional, în programarea care va fi în perioada imediat umrătoare", a precizat Dan Popescu, director tehnic la Consiliul Judeţean Alba.

Domeniu schiabil Șureanu a fost inaugurat în 2009 şi datorită amplasării și a altitudinii mari, se bucura de cea mai lungă durată de schi din cursul unui an.