Muzee în pericol. Clădirile muzeelor de Artă şi de Farmacie au fost retrocedate foştilor proprietari

Data publicării:
MUZEU DE ARTA

Unul din muzeele din Cluj cu viitor incert este cel al Farmaciei. Clădirea care a găzduit, încă din 1573, prima farmacie din Cluj, a revenit din 2011, familiei Hintz.

"Casa Hintz care ne adăpostește a fost retrocedată și practic este scoasă la vânzare, deci viitorul nostru este ușor nesigur. În cazul în care se vinde din nou, este o discuție deschisă dacă noul proprietar va dori să păstreze muzeul, dacă va cere chirie", a precizat Ana-Maria Gruia, muzeograf la acest muzeu.

Muzeul Farmaciei găzduieşte unul dintre cele mai interesante exponate: o cutie ce păstrează praful de mumie.

"Este cel mai cunoscut și cel mai scump ingredient farmaceutic care s-a născut dintr-o pură neînțelegere cumva, când ajung cruciații în Orientul Apropiat și redescoperă Egiptul și dau de mumii și sunt impresionați cum printr-o știință deja pierdută, egiptenii reușeau să păstreze țesuturile după moarte", a explicat muzeograful.

Clădirea care adăposteşte Muzeul Farmaciei a fost evaluată la două milioane de euro.

Nu este singura instituţie de cultură din Cluj, care are un viitor incert. Muzeul de Artă funcţionează din 1951 în Palatul Bunffy, o clădire aflată într-o stare avansată de degradare. În plus, aceasta a fost retrocedată în 2010, într-o primă instanţă, unei urmaşe a familiei Banffy. Procesul se află încă pe rolul instanţelor din Cluj. Muzeul adăposteşte peste 13.000 de lucrări, unele dintre ele extrem de valoroase.

"În cazul nostru, va fi Castelul de la Uioara, o pictură de secol XVIII realizată de Joseph Neuhauser. Este o pictură extrem de valoroasă, pentru că Joseph Neuhauser este cel care a încetăţenit în spațiul artistic transilvănean genul peisajului", a precizat Dan Breaz, muzeograf la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

În 2007, Consiliul Judeţean Cluj a comandat un proiect de restaurare a clădirii muzeului. Pe lângă lucrările de reparaţii, se propunea şi amenajarea unei săli de spectacole. Evaluat la 10 milioane de euro, proiectul s-a blocat înainte să înceapă din cauza procesului de retrocedare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri