O vizită în istoria veche a Transilvaniei. Parcul Etnografic "Romulus Vuia" este primul muzeu în aer liber din ţară

Data publicării:
MUZEU ETNOGRAFIC

"În Parcul Etnografic "Romulus Vuia" sunt expuse peste 55 de gospodării şi obiective foarte importante, însă în realitate, numărul bunurilor de patrimoniu şi al monumentelor prezente în parc depăşeşte cifra de 150. Cele mai semnificative monumente pe care le deţine Parcul Etnografic sunt probabil bisericile", a afirmat Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic.

Una dintre ele a devenit cunoscută datorită istoriei ei. "Echipa de dulgheri care a construit-o în Cizer a fost îndrumată de Horea, principalul conducător al răscoalei din 1784", spune muzeograful Flavia Stoica.

Casele, lăcașurile de cult și construcțiile utilitare sunt aduse din toată Transilvania.

Cea mai veche gospodărie din parc datează din anul 1725 şi provine din Ţara Oaşului. Conţine mai multe construcţii, ceea ce atestă că pe vremea aceea localnicii aveau mai multe îndeletniciri.

Vizitatorii mişună pe aleile parcului, în special în zilele calde.

"Am mai văzut câteva alte astfel de muzee în alte ţări, iar acesta este foarte bine făcut şi este interesant să vezi că peste tot oamenii aveau aceleaşi idei de a-şi îmbunătăţi munca zilnică, cu maşinării şi tehnică şi aşa mai departe. Am văzut nişte invenţii foarte interesante", a spus unul dintre ei.

În urmă cu câţiva ani, erau 10.000 de oameni care vizitau parcul într-un an. Acum, numărul lor se apropie de 30.000. Preţul unui bilet este de 6 lei pentru adulţi şi de 3 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Muzeul Satului este situat în pădurea Hoia, de la marginea Clujului şi este primul muzeu în aer liber din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri