Parking pentru studenţi, greu de realizat

Data publicării:
parcari piezisa

În Haşdeu, cel mai mare campus studențesc din Cluj-Napoca, sunt doar 76 de locuri de parcare la peste 6.500 de maşini.

"Nu sunt locuri de parcare. Majoritatea parchează ilegal", a afirmat un şofer.

Din cauza maşinilor parcate pe trotuar, nici pietonii nu circulă uşor.

"Aici, pe Piezişă, e foarte greu, mai ales că acum trec şi dubele, recent le-a dat drumul din nou. Înainte nu aveau voie. Destul de dificil dacă eşti pieton şi dacă ai şi ceva bagaje", a afirmat un tânăr.

Pentru că numărul de studenţi cazaţi în campus este în continuă creştere, consilierii locali cer urgentarea proiectului, dar şi explicaţii privind banii cheltuiţi deja de autorităţile locale.

"S-au cheltuit undeva în jur la 20.000 de euro, dacă bine ţin minte, pentru aceste hârtii, pentru aceste documente. Ar fi păcat să pierdem banii şi să nu mai facem parking. Ar fi bani aruncaţi în vânt. La următoarea şedinţă, o să mai întreb ce se întâmplă acolo, pentru că intrăm în 2015 şi trec aproape trei ani de zile de la promisiunea iniţială şi nici măcar proiectul nu a depăşit stadiul de desen pe hârtie", a spus Ioan Bâldea, consilier local.

Autoritățile locale se scuză însă. Parkingul ce ar fi trebuit să aibă 300 de locuri a fost gândit iniţial pe un teren prea mic, iar acum e nevoie de refacerea proiectului. Extinderea trebuie însă aprobată şi de Universitatea Babeş-Bolyai, proprietarul terenului, deoarece şantierul ar bloca accesul spre o cantină.

"E nevoie să se modifice temporar prevederile protocolului de colaborare prin extinderea limitelor teritoriale care să permită şi amenajarea organizării de şantier într-un echilibru cu nevoile curente ale universităţii, de a avea acces cu marfă şi transport special către cantină", a precizat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Reprezentanţii Universităţii Babeş-Bolyai susţin că au răspuns deja cererii primăriei.

"Serviciul Tehnic al UBB a comunicat reprezentanţiilor Primăriei observaţia la studiul de fezabilitate", a spus Paul Farkas, purtătorul de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai 

Autorităţile locale estimează că noul proiect va fi gata abia la începutul anului viitor şi că lucrările ar putea începe în vara anului 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri