"Pele" al handbalului, la Turda

Data publicării:
GRUIA

De două ori campion mondial cu prima reprezentativă a României, fostul mare handbalist pregăteşte acum selecţionata Mexicului, ţară unde s-a stabilit din 1978.

"L-am cunoscut pe domnul Gruia doar de la televizor, pot să spun doar din poveşti, fiindcă a fost o poveste frumoasă a handbalului românesc, încununată în 1992 cu titlul de cel mai bun jucător al tuturor timpurilor. Să zicem că este un "Pele" al handbalului", a spus Horaţiu Gal, antrenorul echipei Potaissa Turda.

Gheorghe Gruia a analizat starea actuală a handbalului masculin românesc. "Tricolorii" au ratat calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor.

"Dacă pierzi cu Finlanda şi după aceea ceilalţi pierd cu Israelul, iar noi cu Suedia, pierzi cu un gol acasă şi 6 în Suedia, nu ai pretenţii, nu? Noi trebuie să creştem din nou, şi, dacă e nevoie, să o luăm de la zero", a afirmat acesta.

Fostul mare handbalist a făcut o paralelă între ceea ce era la echipa naţională a României pe vremea când activa ca jucător şi ce se întâmplă acum.

"Ca să vezi Parisul şi dacă eşti fiul unuia care are bani, nu mai trebuie să joci handbal. Numai îi spui tatălui: am şi eu nevoie de un bilet de avion să mă plimb pe Champs-Elysees. Noi ne rupeam sufletul ca să pot să văd o ţară străină, să văd cum trăiesc francezii, nemţii, ruşii şi aşa mai departe. Şi era un orgoliu ca să îmbrac tricoul echipei naţionale", a mai spus antrenorul Mexicului.

Gheorghe Gruia a fost de opt ori campion naţional cu Steaua, a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu aceeaşi echipă în 1968, a fost de două ori campion mondial şi medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972, când a cucerit şi titlul de golgeter al competiţiei, cu 37 de reuşite. În 1992, Federaţia Internaţională de Handbal l-a declarat pe Gheorghe Gruia cel mai bun jucător din istoria acestui sport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri