Sari la conținut
News Alert

Piedici în calea specialiştilor IT

La 23 de ani, Marian Goia lucrează la un proiect care ar putea schimba viaţa persoanelor cu deficienţe de auz. Împreună cu un coleg şi-a propus să creeze o brăţară care traduce sunetele din jur prin vibraţii. Pentru realizarea prototipului, ar avea nevoie de cel puţin 20.000 de euro, iar tinerii se gândesc să scoată produsul pe piaţă în Statele Unite ale Americii, unde există mai multe programe pentru finanţarea inovaţiilor din IT.

"Lucrăm şi în altă parte şi punem banii din buzunar. Am încercat să contactăm investitori locali, dar nu sunt atât de deschişi la a face nişte deal-uri cât de cât corecte şi pentru noi şi pentru ei. Am înţeles că fonduri europene noi nu putem accesa, fiind un startup pe inovaţie şi tehnologie", a afirmat tânărul.

Într-un domeniu aflat într-o continuă schimbare, specialiştii din IT nu pot aştepta ani întregi pentru a-şi lansa un produs, pentru că acesta poate deveni rapid... învechit. Fostul ministru al IMM-urilor, Florin Jianu, admite că acest lucru ar trebui să îl înţeleagă în primul rând autorităţile.

"În această dinamică a mediul IT, să aştepţi 3 sau 5 ani de zile înseamnă de fapt pierderea afacerii şi pierderea aplicării în economie", a afirmat fostul ministru.

Pentru a încuraja tinerii să îşi deschidă propria afacere, Patronatul Tinerilor Întreprinzători vrea introducerea în noul Cod Fiscal a impozitului zero timp de doi ani pentru aceştia, dar şi înfiinţarea unei agenţii speciale pentru antreprenoriat.