Poneiul Rocky, interzis de autorităţi

Data publicării:
100414 PONEI

Mircea Chioreanu l-a cumpărat pe Rocky în urmă cu 10 ani, din Ungaria. Poneiul îi plimbă în fiecare an, de primăvara până toamna, pe copii, pe aleile celui mai mare parc din Cluj-Napoca. Proprietarul lui a depus la primărie, la fel ca în fiecare an, documentele pentru autorizarea activităţii.

"M-am dus, mi-au trimis hârtie că, conform regulamentului pentru abonamente de comerţ stradal, activitatea mea de activităţi recreative, transport de agrement cu trăsura, nu se aprobă conform HCL-ului din 2010", spune Mircea Chioreanu.

La fel s-a întâmplat şi în 2012. Bărbatul şi-a făcut atunci o pagină de Facebook, iar în urma susţinerii primite din partea clujenilor, administraţia locală i-a permis să îşi continue activitatea. Şi-a reactivat acum pagina şi a strâns deja peste 1.000 de like-uri din partea părinţilor, care consideră plimbarea cu trăsura o modalitate plăcută de recreere pentru copii.

"De 4 ani de zile suntem clienţi fideli ai lui Rocky şi este un căluţ foarte îndrăgit în oraş. Am înţeles că primăria nu încape de Rocky. Nu ştiu ce să zic, cred că sunt alţii de care ar trebui să se îngijească, nu de Rocky", spune un părinte.

"Îl cunosc de foarte mulţi ani şi pe nenea Mircea şi pe ponei şi de câte ori venim în parc, pare marea atracţie a copiilor. Cred că asta e una din puţinele bucurii. De câte ori venim, primul lucru: Hai să-i vedem pe Rocky şi pe nenea Mircea", spune altul.

Reabilitarea Parcului Central şi a clădirii Casino pe care o găzduieşte a costat 40 de milioane de lei şi a fost finanţată din fonduri europene. Pentru că lucrarea este încă în garanţie, autorităţile susţin că nu-i mai pot permite căluţului să plimbe copiii pe alei.

"Parcul a fost reabilitat pe fonduri europene şi, în acest moment, nu avem voie să putem da voie să se folosească utilajul necesar împreună cu poneiul, pentru că nu este pe proiectul european posibil să fie realizat. Se va strica parcul şi riscăm să obţinem sancţiuni din partea Comisiei Europene", susţine primarul Emil Boc.

Pentru Rocky şi proprietarul lui, decizia autorităţilor este un adevărat coşmar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri