Sari la conținut

Prins după 12 zile. Cel de-al patrulea bărbat evadat din arestul IPJ Cluj a fost găsit în judeţul Alba

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost găsit singur, ascuns într-o casă de vacanţă din cartierul Miceşti din Alba Iulia.

"Urmăritul a fost prins în urma unei acţiuni a poliţiştilor din Alba. Acesta a fost identificat într-o casă de vacanţă din cartierul Miceşti, din municipiul Alba Iulia. Nu a apucat să opună rezistenţă. Colegii l-au imobilizat foarte rapid. Acesta era singur şi a fost reţinut, condus la sediul Poliţiei din Alba, urmând să fie predat unei escorte din cadrul Poliţiei Cluj", a declarat Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.

Poliţiştii au identificat şi un posibil complice al fugarului. Şi acesta a fost dus la sediul poliţiei pentru declaraţii.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a afla de cât timp se ascundea bărbatul în casa de vacanţă şi cine l-a ajutat să ajungă acolo.

Bartuş Alexandru Cristian era arestat preventiv pentru furt. În 2004, bărbatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare în Franța, după o tâhărie urmată de moartea victimei. El a evadat în 17 ianuarie, împreună cu alţi trei deţinuţi din arestul poliţiei clujene. Aceştia au fost prinşi de poliţiştii clujeni la scurt timp după ce au fugit, unul chiar in centrul municipiului Cluj-Napoca, iar ceilalţi doi în apropierea gării.

Pentru că a evadat, pe lângă pedeapsa iniţială, bărbatul mai poate primi acum între 6 luni şi 3 ani.