Proprietarii bivolilor implicaţi în accidentul feroviar din judeţul Cluj, buni de plată

Data publicării:
TREN DERAIAT

Autorităţile veterinare susţin că bivolii au fost transportaţi cu maşina din Suceagu în Aghireşu, unde proprietarii aveau depozitate mai multe furaje.

"La debarcare, animalele s-au speriat și s-au dispersat pe raza localității. Din declarații, proprietara spune că încerca a doua zi să-i recupereze. Între timp, ei au ajuns pe linia ferată și au fost omorâți de locomotivă", a afirmat Nicolae Pivariu, directorul Directiei Sanitar-Veterinare din Cluj.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj i-au amendat pe proprietari cu 7.200 de lei.

"A fost amendat pentru punerea în circulație a animalelor neidentificate și pentru nerespectare normelor de bunăstare pe timpul transportului", a precizat directorul DSV Cluj.

O anchetă au deschis și reprezentanții companiei CFR Călători, care susțin că toate pagubele produse de bivoli vor fi suportate de proprietari.

"Prejudiciul conține valoarea reparațiilor ce urmează să se facă la locomotivă, minutele de întârziere ale tuturor trenurilor care au întârziat din cauza incidentului, mobilizarea și formarea garniturilor trenurilor suplimentare care au circulat în ziua respectivă pentru transportul călătorilor", a explicat Nicoleta Mălăescu, purtător de cuvânt al Regionalei CFR Cluj.

În urma accidentului produs luni dimineaţă, 6 bivoli au murit, mai multe trenuri au avut întârzieri de la 20 de minute până la 3 ore, iar o locomotivă a fost grav avariată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri