Propunere CE: băuturile energizante, interzise minorilor

Data publicării:
ENERGIZANTE

Medicii spun că băuturile energizante conţin doze mari de cofeină, substanţă nerecomandată minorilor.

"Cofeina produce o stare de exitabilitate cardiacă, creșterea pulsului și creșterea tensiunii și excitabilitate psihică. Au fost cazuri unde, după un consum exagerat, s-a ajuns la deces. Băuturile energizante trebuie reduse drastic la adult, iar la copil, pur și simplu interzise. Cei care lasă copii să consume băuturi energizante, sunt pur și simplu iresponsabili", a afirmat Nicolae Hâncu, doctor în științe medicale.

Un studiu al Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară arată că 68% dintre tineri consumă băuturi energizante. Unii, chiar şi de patru ori pe săptămână. O parte dintre adolescenţii care beau în exces astfel de băuturi ajung la medic.

"În urmă cu două săptămâni, a fost o fetiță care s-a prezentat în urgență de undeva din teritoriu, în vârstă de 15-16 ani, care consumase în decurs de 2-3 ore peste 2 litri de substanțe de suc din acesta energizant și care prezenta stare de agitație, de neliniște, marcată la școală, a deranjat orele la clasă", a spus Elena Pantiș, medic primar Psihiatrie Pediatrică.

Şi elevii clujeni recunosc că beau astfel de produse, în timp ce părinţii cred că acestea ar fi trebuit interzise imediat după ce au apărut pe piaţă.

"Acum având 18 ani, cam de doi ani de zile, nu foarte des, să zicem de două ori pe săptămână, uneori mai cumpăr în pauze, la chefuri și cred că și dacă ar interzice, tot ar bea, nu ar ieși bine", a spus un tânăr.

"Mi se pare normal, pentru că pentru majoritatea dintre ei nu cred că sunt capabili să stea să se gândească dacă e bine ce fac sau nu", crede o clujeancă.

"E o idee bună, dar chiar dacă o să se implementeze, tot nu o să rezolve problema asta, pentru că cei care își cumpără, tot vor consuma", a spus un tânăr.

În tot acest timp, cei care se bucură de creșterea consumului sunt comercianții care vând zeci de litri în fiecare zi.

"Se vând energizantele, tinerii, în speciali tinerii, adulții. Se vând, deci în raport cu sucurile, 1 la 1 cam merge", a precizat o vânzătoare.

Băuturile energizante conțin, în mod normal, apă, zahăr și cofeină, cu un adaos de taurină sau inozitol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri