Rame de ochelari din... lemn

Data publicării:
ochelari de lemn

Alexandru, Ştefan, Dorin, Doru şi Adriana. Ei sunt cei cinci tineri care au pus pe picioare o afacere nouă în ţara noastră: realizarea de rame de ochelari din lemn. Au vrut însă să iasă cu ceva deosebit pe piaţă, iar uşor-uşor, ideile lor s-au concretizat într-un produs ce are un succes răsunător la doar două luni de la lansare.

"Reacţiile sunt foarte bune. Până acum nu reuşim să producem câtă cerere avem. Ne blochează când vine o comandă mai mare de, să zicem, 20 de perechi. Am avut comenzi din străinătate. Chiar un cântăreţ mare de jazz din Germania a comandat o pereche special pentru un festival din Elveţia la care vroia să participe", a afirmat Alexandru Gugurel.

Tinerii creează singuri ramele, de la A la Z. Decupează lemnul, şlefuiesc, montează şi, bine-nţeles, promovează produsele.

"Tot de la zero. De la o bucată de lemn facem o pereche de ochelari, cu tot ce înseamnă între. Stejarul este un lemn destul de dur, dar e dificil de prelucrat, întrucât e mai temperamental. Nucul l-am ales din cauza culorii şi din cauză că tot timpul are un miros frumos şi pentru că ne plac culorile mai închise, iar cireşul se poate grava, se poate face ceva foarte frumos cu el", spune Florin Hanu.

"Practic, niciodată nu am lucrat cu mâinile. Ca şi colegii mei, muncile mele au fost doar de idei", a afirmat Andriana Sână.

Chiar dacă este un produs mai puţin obişnuit, un lucru e sigur: cei care poartă ochelari de soare din lemn fac senzaţie.

O ramă de ochelari din lemn costă în jur de 100 de euro, iar tinerii au vândut până acum aproximativ 60 de bucăţi. Pentru că vânzările merg atât de bine, aceştia vor ca din toamnă să producă şi rame pentru ochelari de vedere, tot din lemn.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri