Reparaţii cu "dedicaţie" la CFR

Data publicării:
tren

ACTUALIZARE. Omul de afaceri clujean Călin Mitică şi Teodor Gavriş, fost director în CFR, au fost reţinuti, azi-noapte, de procurorii DNA, după mai bine de 10 ore de audieri, iar astăzi, vor fi duşi la mandat. Cei doi, alături de alte trei persoane, au fost reţinuţi, aflându-se în prezent în sediul IPJ Cluj. Astăzi, vor fi duşi în fața magistraților de la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Alte cinci persoane implicate în acest dosar vor fi audiate şi ele de magistraţi.

ACTUALIZARE. La sediul DNA Cluj, au început audierile în cazul de corupţie de la CFR. Aici a ajuns omul de afaceri Călin Mitică, dar potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, este audiat şi directorul Regionalei Căi Ferate Galaţi, Laurenţiu Seceleanu. În următoarele ore, procurorii le vor aduce la cunoştinţă învinuirile şi apoi vor decide dacă pe numele lor vor fi emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. 

Procurorii anticorupţie au suspiciuni că mai multe contracte ale CFR Călători cu diverse firme ar fi fost acordate ilegal, după ce oficiali ai companiei de stat ar fi fost mituiţi. Anchetatorii au descins de dimineaţă la 22 de adrese din capitală şi în 3 judeţe.

Mai bine de 5 ore au stat procurorii DNA în biroul directorului de tracţiune, Gavriş Alexandru. Au luat mai multe documente referitoare la achiziţiile pentru reparaţia de automotoare şi au descărcat fişiere de pe calculatorul acestuia. Directorul nu a fost însă de găsit. Astăzi nu a venit la muncă.

Unul dintre contractele pe care procurorii au pus ochii este cel pentru repararea trenurilor de tip Săgeata Albastră. Potrivit anchetatorilor, directorul de tracţiune din CFR Călători, Gavriş Teodor Alexandru, acuzat de abuz în serviciu, a pus umărul la atribuirea ilegală a serviciilor de revizie a garniturilor. 221 de milioane de lei a încasat firma Remarul 16 Februarie, al cărei acţionar principal este omul de afaceri Călin Mitică. Imediat, acesta a subcontractat lucrările către Service Faur, dar şi către dealerul auto RMB Inter Auto din Cluj, unde administrator era, pe atunci, actualul ministru al Transporturilor, Ioan Rus. De altfel, potrivit declaraţiei de avere, acesta a încasat anul trecut 540.000 de lei de la această firmă.

Pionul principal în acest dosar este Călin Mitică, din Cluj-Napoca. Tocmai de aceea, primele percheziţii făcute azi de DNA au fost chiar la firmele sale. Este vorba de Transferoviar şi Remarul 16 Februarie, care ar fi obţinut mai multe contracte din bani publici, prin complicitatea unor şefi din CFR Călători. În schimb, aceştia primeau mită pentru serviciile lor prin intermediul altor firme, cum ar fi, de exemplu, Service Faur SRL. Este vorba de peste o jumătate de milion de lei.

După câteva ore de percheziţii, procurorii anticorupţie au plecat cu mai multe documente. I-a însoţit şi una dintre dintre fostele directoare economice ale firmelor.

Procurorii l-au reţinut şi pe directorul regionalei CFR Galaţi, Laurenţiu Seceleanu.

Nu este primul scandal care leagă CFR Călători de firma lui Călin Mitică. În vara anului trecut, a izbucnit scandalul vagoanelor de călători căptuşite cu azbest, substanţă cancerigenă, cumpărată de la Remarul 16 Februarie.

Transferoviar, cealaltă firmă a omului de afaceri clujean, acuzat că a prejudiciat CFR Marfă, a participat anul trecut la privatizarea companiei de stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri