Româncele, campioane la naşteri prin cezariană

Data publicării:
NOU-NASCUTI

Eliza se află în a 12-a săptămână de sarcină și este hotărâtă să nască prin cezariană.

"În principiu, știu: o să nasc prin cezariană, având în vedere că am o miopie de -4, ceea ce este puțin la limită. Mi-a recomandat să mai așteptăm până la sfârșitul trimestrului doi de sarcină. Atunci să mai fac ceva controale şi în funcție de asta, o să decidem, dar în principiu este de acord cu operația de cezariană", a spus viitoarea mămică.

Potrivit legii, operaţiile de cazariană se fac în România doar în cazuri de urgenţă, dar statisticile arată că numărul acestora creşte de la an la an. La Cluj, spre exemplu, în 2013, au fost efectuate 1538 de cezariene, iar anul trecut, 1675.

"Suntem la un procent între 32 și 35% variază. Deci anul trecut am avut în jur de 35% procentul de cezariene din totalul nașterilor pe 2014", a afirmat Dan Mihu, şeful Clinicii Ginecologie II "Dominic Stanca".

"În principiu, foarte multe din afecțiunile obstetricale sunt urgențe și atunci sigur că le încadrează ca și urgențe", a precizat Romeo Micu, medic primar Obstetrică-Ginecologie.

Psihologii spun că motivul pentru care femeile aleg să nască prin cezariană este teama.

"Anxietatea aceasta, temerea foarte mare de naștere complică uneori atât alegerea modalității de a naște, cât şi nașterea propiu-zisă. Consilierea psihologică prenatală ar fi extrem de utilă, pentru că foarte multe femei privesc cu groază acest moment", este părerea psihologului Adela Moldovan.

"Încearcă să evite durerile nașteri și speră că așa se recuperează mai ușor", a afirmat o clujeancă.

"Cred că ei consideră că e mai sigur așa. E o procedură pe care o fac de atâte ori, după aia pompează niște medicamente, mama se recuperează, totul e OK", a spus o altă clujeancă.

"Aici, în primul rând ,eu știu și cum se dau bani la doctor și medicii caută să facă cezariane pentru asta", a afirmat alta.

Studiul care plasează România pe primul loc în Europa la numărul de cezariene a fost făcut de cercetătorii de la o universitate din Londra.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri