Se cere reaudierea martorilor în dosarul Uioreanu

Data publicării:
UIOREANU

Procesul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj este acuzat de luare de mită, fals în înscrisuri şi complicitate la spălare de bani a început la Tribunalul Cluj. Avocaţii celor cinci inculpaţi din dosar au cerut reaudierea tuturor celor 29 de martori, dar şi adăugarea consilierului judeţean Mihai Seplecan, pe lista acestora.

"Este vorba despre primul termen de judecată, la care s-a pus în vederea martorilor principalele drepturi procesuale. Potrivit procedurii, avem dreptul să recerem audierea martorilor, pentru a le pune întrebări în contradictoriu, pentru că majoritatea au fost audiaţi în perioada în care era în vigoare vechiul cod de procedură", a declarat Tiberiu Ban, avocatul fostului preşedinte CJ Horea Uioreanu.

Primul martor audiat va fi Răzvan Pop, fostul şef de cabinet al lui Horea Uioreanu. Acesta este şi cel care le-a oferit anchetatorilor cele mai multe date despre faptele de corupţie din acest dosar.

"Să fiu cinstit, dacă eram judecător, cu Răzvan Pop începeam. Mi se pare un alfa şi omega al dosarelor de corupţie de anul trecut din Cluj. Până la urmă, e normal să începem cu el", a afirmat Mihai Neamţu, avocatul omului de afaceri Ioan Bene.

Solicitări către instanţă au avut şi avocaţii omului de afaceri Ioan Bene, cel care i-ar fi dat, potrivit rechizitoriului, suma de 278.000 de lei lui Horea Uioreanu pentru ca acesta să redirecţioneze spre firma sa bani din bugetul judeţului. Apărătorii acestuia au cerut introducerea în dosar a mai multor minute ale şedinţelor desfăşurate la aeroportul din Cluj-Napoca, legate de construcţia pistei de 2.100 de metri, firma lui Ioan Bene fiind cea care a executat lucrările.

"Acolo se află elemente care vor folosi în apărare, în legătura domnului Uioreanu faţă de compania domnului Bene şi care spunem noi sunt în susţinerea tezei apărării", a mai precizat avocatul Mihai Neamţu.

La primul termen, singurul inculpat care a dorit să dea o declaraţie a fost Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al companiei care administrează parcarea aeroportului din Cluj-Napoca. Acesta a declarat că suma de 10.000 de euro, despre care în rechizitoriu se spune că ar fi reprezentat mită pentru consilierul judeţean Ioan Petran, ar fi fost de fapt un împrumut personal.

Patru martori vor fi audiaţi la următorul termen, stabilit pentru 18 martie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri