Sistem modern de transport public

Data publicării:
AUTOMAT BILETE

87 de staţii de transport în comun vor fi modernizate până în 2015, iar cumpărarea şi validarea biletelor se va face automat, tot de la începutul anului viitor.

"E vorba de nişte staţii moderne din materiale de ultimă generaţie, transparente, care să permită confort în minutele de aşteptare. În cadrul proiectului, există şi o serie de dotări, precum 74 de sisteme de afişaj, care informează călătorii cu privire la timpul de aşteptare precum şi 61 de validatoare de tichete de călătorie", a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Biletele de călătorie vor putea fi cumpărate de la automate folosind monede de 10 sau de 50 de bani, bancnote de 1 leu, de 5 lei, de 10 lei sau de 50 de lei, cardul de călătorii sau un card bancar.

Clujenii sunt încântaţi de viitorul sistem de vânzare a biletelor.

"Cred că este convenabil, atâta timp cât după ora 10:00 nu mai găsim case deschise", a afirmat o tânără.

"E mai practic. Mai este şi sistemul prin SMS şi, de asemenea, e mai practic mai ales în weekend, când sunt deschise prea puţine buticuri de vânzare a biletelor", a spus un clujean.

"Este mai practic, deci este foarte bine că se trece la sistemul acesta, mai ales în staţiile în care nu găsim căsuţe de bilete", a spus şi o clujeancă.

Biletele de transport în comun actuale vor fi înlocuite cu tichete de călătorie în următorii doi ani.

"Diferenţa majoră vine din faptul că nu vom avea acele bilete, care acoperă costul unei călătorii, deci interesul de a accesa linia cea mai lungă, ci vom avea acces pe toate liniile de transport, în unitatea de timp achiziţionată", a mai precizat purtătorul de cuvânt al primăriei clujene.

Investiţia în noul sistem de ticketing se ridică la 27 de milioane de lei şi este realizată din fonduri europene. Tot din 2015, în Cluj-Napoca, vor intra în circulaţie 50 de noi autobuze şi troleibuze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri