Spectacol în sala polivalentă. Meci demonstrativ între fotbaliştii şi baschetbaliştii lui "U"

Data publicării:
131114 WEB MECI DEMONSTRATIV BETA

Evenimentul a debutat cu o repriză de baschet. Conduşi din teren de "Bobo" Pintea, Silvăşan şi compania au făcut legea sub panou. Petar Jovanovic şi Pablo Ceppelini au demonstrat că ştiu şi jocul cu mingea de baschet şi au păstrat, cât de cât, echilibrul partidei. Sârbii Cuic şi Jovanovic nu au mai aşteptat finalul meciului şi au făcut schimbul de tricouri în timpul jocului.

"Din cauza asta noi am schimbat tricoul, era foarte bun. Dacă era poate ieri la meciul nostru cu turcii, poate şi câştigam.
Ei trebuie să ştie că noi suntem din Serbia, cei mai buni după americani", a afirmat Branko Cuic de la "U" Banca Transilvania.

Repriza de baschet s-a încheiat cu toţi jucătorii celor două echipe în teren.

S-a trecut apoi la fotbal, unde Ogăraru şi ai lui au făcut legea. Golgheterul Universităţii din sezonul trecut, Valentin Lemnaru, a schimbat postul. I-a luat mănuşile lui Vladimir Niculescu şi a intrat în poartă, unde a reuşit câteva intervenţii spectaculoase. Din cealaltă tabără, s-au remarcat Cuic şi Medvedj, chiar dacă nu au avut de fiecare dată precizie la finalizare.

"S-au mişcat foarte bine, chiar am fost impresionat de tehnica lor. Ne-au pus probleme la meciul de fotbal", a spus antrenorul George Ogăraru.

Meciul s-a încheiat în aplauzele celor aproximativ 1.000 de spectatori prezenţi în sala polivalentă.

"Astăzi a câştigat, după mult timp, din păcate, a câştigat "U" Cluj. Şi asta e mare păcat că nu am reuşit nici noi, nici ei, o performanţă bună în campionatul nostru şi e păcat faţă de fani, faţă de oraş, dar promitem că, în viitor, o să fie sigur mai bine", a afirmat baschetbalistul Branko Cuic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri