Spital neplătit pentru cazurile tratate. CJAS Bistriţa-Năsăud nu decontează toate cazurile tratate la Spitalul Judeţean

Data publicării:
SPITAL

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud va deconta spitalului pentru această lună, potrivit contractului cadru, doar 1.300 de internări, cu toate că numărul pacienţilor a depăşit deja 1.400.

"Deja contractul este depășit și ar însemna ca tot ce se întâmplă în restul lunii să nu mai poată fi decontat de către Casă. S-au făcut adrese inclusiv privitor la situația de luna aceasta, s-a transmis o solicitare față de CAS prin care se solicită suplimentarea numărului de cazuri decontate", a precizat Mihaela Mastan, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență din Bistrița.

Medicii spun că nu pot să le refuze bolnavilor dreptul la tratament. La Spitalul de Urgenţă din Bistriţa ajung pacienţi din întregul judeţ.

"Numărul mare de internări se datorează pacienților vârstnici, care sunt mai greu de îngrijit la domiciliu sau vin de departe, ceea ce ne determină mai ales în cursul nopții să-i internăm", a explicat Nicoleta Dumitrean, medic UPU.

"Am fost mai atenți la internări şi atunci am devenit ca un fel de tampon între presiunea pacienților şi neputința spitalului de a acorda sprijin financiar, am fost mai selectivi în a interna", a precizat Constantin Anton, medic primar Interne.

Conducerea spitalului susţine că are de recuperat de la Casa de Asigurări 8 milioane de lei, pentru pacienţii trataţi suplimentar în ultimii doi ani.

"În cazul în care nu se găsesc soluții de decontare a acestor servicii, în întregime spitalul va fi nevoit să limiteze numărul de internări la nivelul contractului cu CAS și astfel vor fi privați o parte dintre asigurați, dintre plătitorii de taxe de sănătate, de serviciile la care au dreptul", susţine Mihaela Mastan, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Bistrița.

"Toți oamenii plătesc, deci plătești o viață și să ajungi în spital și să te refuze, ar trebui să caute o soluție să poată pentru toți pacienții spitalul să ofere serviciile de care au nevoie", a spus un pacient.

"Nu ar fi corect, cel puțin ca și pensionar am cotribuit timp de 40 de ani la CAS și acum dacă am nevoie de tratament, e normal să beneficiez de el", este părerea altuia.

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate susţin că sunt cu plăţile la zi, în conformitate cu contractul semnat de cele două instituţii.

"Spitalul Județean de Urgență Bistrița pune puțin problema greșit. Noi nu avem nicio datorie față de ei. Tot ceea ce am contractat am plătit, suntem la zi cu toate plățile. Dumnealor au o capacitate maximă de 997 de paturi şi noi finanțăm 799. Asta este dat prin ordin al Ministrului Sănătății", a afirmat Camelia Ilișuan, președintele CJAS Bistrița.

Spitalul a acumulat datorii de 9 milioane de lei către furnizori. În fiecare an, la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița, sunt trataţi peste 30.000 de pacienţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri