Sari la conținut

Spitalul din Câmpeni, la un pas de închidere

Autoritățile din Câmpeni spun că nu îşi mai permit să susţină unitatea medicală.

"Locuitorii acestor comune din Munţii Apuseni, din oraşele apropiate de Câmpeni, din Abrud şi din Baia de Arieş, vin şi se internează la Spitalul din Câmpeni. Deci de la 7.500 de oameni, colectezi impozite şi taxe şi ţii în spate 60.000, un lucru care este imposibil şi lucrul acesta se întâmplă de ani de zile", a declarat primarul localității, Călin Andreș.

Din acest motiv, primarul a solicitat sprijinul comunelor din zonă. Acesta le-a cerut colegilor săi să renunţe la cei 50.000 de lei alocaţi de Consiliul Judeţean Alba, în beneficiul spitalului. A primit, în schimb, doar promisiuni.

"Patru primari au acceptat dintr-un total de 18, ceilalţi s-au eschivat că au cofinanţări pentru proiecte", a explicat edilul.

Spitalul din Câmpeni este singura unitate spitalicească din zona Munţilor Apuseni. Aici fucționează 10 secții și o unitate de primire a urgenţelor.

"Sunt cazuri foarte grave. Chiar zilele trecute, am avut edeme pulmonare, infarcte, în medie 2-3 săptămânal. Sunt şi cazuri mai uşoare, însă pacienţi care vin de la distanţe foarte mari, care vin câteva ore cu autobuzul şi alte 2-3 ore pe jos, prin munte, pacienţi pe care nu putem să-i lăsăm să se trateze la domiciliu", a precizat medicul Gabriela Miclea.

În zonă mai există un singur spital: la Abrud. Unitatea are însă numai 3 secţii funcţionale.

"Anul acesta, noi suntem propuşi pentru acreditarea spitalului. Pentru acreditare, noi trebuie să ne luăm nişte circuite funcţionale, iar valoarea de care avem nevoie este în jur de 8 miliarde de lei vechi, iar ca aparatură medicală, dotări, ne-ar trebui o sumă de 140 miliarde de lei vechi", a precizat Gheorghe Narița, managerul Spitalului din Câmpeni.

Primarul din Câmpeni spune că, împreună cu managerul spitalului, intenţionează să meargă la Bucureşti pentru a-i cere sprijinul premierului Victor Ponta în rezolvarea acestei probleme.