Sari la conținut

Sticla Turda, un colos pe moarte

În urmă cu 20 de ani, la Sticla Turda munceau de patru ori mai mulţi oameni. Claudiu Vlas lucrează de peste 30 de ani aici şi a prins şi vremurile bune ale fabricii: „Lucram atunci 300 într-un schimb, câţi suntem acum toţi, de toţi suntem acum 300 angajaţi. Eram destul de bine plătiţi înainte. Acum, de când suntem în restructurare, de câţiva ani de zile încercăm să demonstrăm că mergem înainte.”

Acum, fabrica are o datorie de peste 18 milioane de lei către creditori şi bugetul de stat şi acest lucru o sufocă pe zi ce trece. Pentru că nu s-au mai găsit soluţii, a intrat în insolvenţă şi reorganizare. „Este o societate profitabilă, face profit în fiecare an, îşi plăteşte datoriile curente, dar datoriile sunt foarte-foarte vechi şi sunt foarte greu de plătit. Creditorii, i-am plătit pe toţi, am plătit banca, deci oamenii aceştia au muncit. Au făcut eforturi enorme”, e explicat directorul fabricii, Tudor Ruşan.

Ileana Varga munceşte şi ea de o viaţă în fabrica de sticlă. Din mâinile ei au ieşit obiecte de artă, care au ajuns pe mesele diplomaţilor din Marea Britanie, Franţa, Japonia şi Statele Unite. „Punem suflet în ceea ce facem, ne dorim din tot sufletul ca această fabrică să meargă, să continue, să putem produce. Să avem un loc de muncă, aşa cum este, dar îl avem”, a spus aceasta.

Statul ar trebui să le plătească celor 300 de oameni ajutor de şomaj, dacă fabrica s-ar închide. La un calcul simplu, statul, care e şi unul dintre creditori, ar pierde mai mult decât câştigă în acest moment, când fabrica are activitate. Astfel, administratorul fabricii şi administratiorul judiciar încearcă să împiedice concedierea angajaţilor prin valorificarea mai multor imobile. Fabrica se întinde pe un teren de 12 hectare cu 36 clădiri, dar foloseşte în prezent doar 10% din suprafaţă şi numai două corpuri de clădiri.

Unul dintre puţinele lucruri care aduc aminte de o fabrică de sticlă în Turda sunt vânzătorii ambulanţi de la ieşirea din oraş. Directorul fabricii explică însă că paharele obținute manual sunt diferite. „Are o eleganţă şi o frumuseţe deosebită, celălalt este o chestie butucănoasă. Acestea sunt obiecte de artă, pe când celelalte sunt obiecte de duzină. Diferenţa de preţ... e de 10-15 ori mai mare.”

În prezent, 98% din producţia de la Sticla Turda merge la export.