Tenis. Victor Crivoi, câştigător la BT Trophy

Data publicării:
victor crivoi

Principalul favorit, românul l-a învins în finală pe germanul Peter Torebko, locul 297 ATP. Crivoi a început bine partida, a condus cu 3-1 în primul set, dar s-a ajuns în cele din urmă la tie break, acolo unde Torebko a reuşit să se impună. Actul al doilea i-a aparţinut însă jucătorului român, care a câştigat lejer, 6-3, şi a dus meciul în decisiv. Încurajat de public, Crivoi s-a impus cu 6 la 4 in cel de-al treilea set.

"Mă bucur foarte mult că am jucat aici, la Cluj. Întotdeauna am avut amintiri frumoase, mă simt ca acasă. Am mai avut şi câteva pregătiri aici, iarna, şi mă simt foarte bine. Nu este o presiune. Chiar dacă pierdeam, chiar dacă era să câştig, astăzi am făcut tot ce am putut", a declarat jucătorul.

În vârstă de 32 de ani, Victor Crivoi ocupă locul 288 în ierarhia mondială. Cea mai bună clasare a jucătorului român a fost locul 75, în 2009.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri