Sari la conținut

Tone de carne alterată, la vânzare

Potrivit anchetatorilor, carnea era adusă ilegal din Uniunea Europeană, cu sprijinul unor funcţionari vamali şi al unui angajat de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor din Cluj. Când ajungea în depozite, carnea era reambalată, reetichetată şi apoi scoasă la vânzare, sub formă de mici sau alte produse din carne. 

Membrii reţelei care distribuia carnea cu probleme sunt suspectaţi de evaziune fiscală, punere în circulaţie de produse alterate şi spălare de bani. Prejudiciul depăşeşte 15 milioane de euro.