Tradiţia ţine cu noi. România a participat la toate ediţiile de Campionat Mondial la handbal feminin

Data publicării:
HANDBAL

"Am şapte jucătoare de la Baia Mare. O să folosesc aspecte din jocul lor de la echipa de club, pentru că nu am foarte mult timp la dispoziţie. O să folosesc câte ceva din jocul celor de la Bucureşti, câte ceva din ceea ce face Braşovul. Vreau să combin forţa cluburilor la echipa naţională, cu câteva piese care să întărească forţa grupului", a explicat Tomas Ryde, selecţionerul echipei naţionale a României.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va fi gazda meciului retur cu Serbia. La Trofeul Carpaţi din luna martie, atmosfera a fost senzaţională.

"Sentimentul din Sala Polivalentă, atunci când am jucat, a fost fantastic. E punctul meu de vedere. Foarte mulţi spectatori, foarte multă energie, oamenii iubesc România, echipa de handbal, fetele. A fost foarte bine şi vreau să trăiesc acest sentiment din nou, să ne dea forţă", a mai spus selecţionerul.

România este singura ţară a cărei echipă naţională de handbal feminin a participat la toate cele 21 de ediţii ale Campionatului Mondial.

"Eu am încredere foarte mare în fete, am încredere în echipă şi în tot acest proiect şi eu zic că vom merge şi ne vom califica la Mondiale", a spus Oana Manea, de la CSM Bucureşti.

Adversara "tricolorelor" din barajul de calificare la Mondiale este vicecampioana mondială en-titre. Serbia nu a învins însă pe nimeni la Campionatul European de anul trecut şi a terminat competiţia pe locul 15.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri