Un teren al Consiliului Județean Cluj, "prizonier" al recuperatorilor

Data publicării:
TEREN CJ

Terenul, în suprafață de peste 11.000 de metri pătrați, a fost concesionat, în 2006, de Consiliul Județean Cluj, în urma unei licitații, unei firme, care urma să construiască un mall cu spații comerciale, medicale și parcări. Compania a contractat un credit de 25 de milioane de euro, pe care l-a garantat cu viitoarea construcţie. Contractul a fost reziliat de Consiliul Judeţean pentru nerespectarea termenelor, iar firma a falimentat. Din proiect s-a realizat doar fundația, care astăzi aparține unei firme de recupărări creanțe. Societatea trebuie să recupereze cele 13 milioane de lei ca să radieze ipoteca.

"Situația este puțin paradoxală pentru că noi. Relație directă cu banca nu avem și nici nu ar fi normal să avem. Banca are emis sechestru pe acele bunuri care aparțineau firmei, care nu și-a îndeplinit contractul cu noi. Pentru a prelua și acea parte unde există construcția ar trebui formulată o pretenție și o acțiune în plată, ceea ce nu este interesul Consiliului Județean", a declarat Vakar Istvan, președinte interimar al CJ Cluj.

Marius Nicoară, cel care era președintele Consliului Judeţean în 2006, spune că proiectul nu este pierdut.

"Evident că nu. Dacă vrei să faci un parking acolo, te costă probabil 25 de milioane. 13 sunt deja investiți și îți mai trebuie să pui 12 ca să îl termini. Adică nu-s bani aruncați. Asta e, repet, lipsă de profesionalism", a declarat acesta.

Recuperarea și valorificarea terenului nu se află printre prioritățile Consiliului Județean, deși acesta se află la doar câteva minute de centrul orașului.

"Regimele de înălțime sunt bune, coeficienții de utilizare a terenului sunt iarăși buni. Deci acolo s-ar putea face o dezvoltare foarte complexă. O valoare la care el s-ar putea tranzacționa ar fi undeva în jurul sumei de 400 de euro pe metru pătrat", a precizat Răzvan Cuc, managerul unei agenţii imobiliare.

"Un spital, ăsta ar fi foarte necesar. De multe ori am trecut pe aici și am văzut treaba asta. Foarte urât. Parcă e pușcărie aici", a afirmat un clujean.

Patru președinții a avut Consiliul Județean de la demararea proiectului și până azi. Niciunul nu a reușit însă să recupereze terenul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri