Vămi mai sigure cu ajutorul specialiştilor IT

Data publicării:
aplicatie telefon vami

Creat la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Vămilor, sistemul de identificare a mărfurilor contrafăcute a fost dezvoltat de o echipă de 15 specialişti IT. Aceştia lucrează din 2005 la platforma care include trei sisteme, ce ajută la un control mai rapid al mărfurilor introduse în vămi şi, în acelaşi timp, la identificarea transporturilor de produse contrafăcute.

"Avem o gestiune a riscului vizavi de containerele care ajung într-un port, în a doua etapă vameşii pe containerele care au un risc ridicat fac un control. Se caută produse contrafăcute. Au o aplicaţie mobilă şi lucrăm şi la o aplicaţie pe Google Glass care să le permite să facă diferenţa dintre produsele originale şi produsele false", a explicat Bogdan Herea, directorul unei firme de IT.

În cazul unui punct vamal în port, de exemplu, sistemul analizează fiecare transport care vor acosta în termen de 48 de ore. Se analizează ruta urmată de vas, ţara de provenienţă, cantitatea de marfă şi firma ce efectuează transportul.

"În Africa, una dintre priorităţi sunt medicamentele contrafăcute. Pe baza acestui criteriu, în Maroc, de exemplu, o firmă transportoare care aduce produse declarate ca şi medicamente ori care transportă produse ce seamana cu cutiile de medicamente vor fi scose în evidenţă ca fiind suspecte, dacă istoricul companiei arată că a mai fost implicată în cazuri din trecut ori este o companie care nu a mai operat pe ruta respectivă", a precizat Radu Popa, inginer IT.

După ce sistemul a dat alerta, în joc intră aplicaţie mobilă creată special pentru vameşi. Aici au fost introduse, în prealabil, informaţii despre unele dintre cel mai des contrafăcute mărfuri precum medicamente, haine, parfumuri şi alte produse de lux.

"Aplicaţia are şi o parte mobilă şi permite vameşului în port ori unde este pe teren să scaneze un cod şi se trimite la un serviciu ce are informaţii despre produse şi poate compara informaţia pe care o primeşte cu holograma de pe produs şi dacă sunt diferenţe, să îl claseze ca un produs suspect", a mai explicat Radu Popa.

Cei care încearcă să introducă în ţara noastră produse contrafăcute riscă închisoare.

"Contrafacerea sau punerea în cirulaţie a unor produse purtând mărci similare sau identice cu cele înregistrate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă", a precizat Simona Vîrci, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.

Sistemul este folosit deja în 60 de vămi din Europa, Africa şi America de Sud.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...