Sari la conținut

Versailles-ul Transilvaniei, între muzică electronică şi paragină

Din cel mai frumos castel construit în stil baroc în Transilvania, în anii 1700, după modelul palatelor Schonbrunn şi Versailles, Castelul Banffy a ajuns o ruină, în numai câtiva zeci de ani.

"Când am văzut pentru prima data castelul, în 1998, clădirile nu aveau acoperiş, cu excepţia unei mici părţi deasupra clădirii Miklos. Era în pericol de prăbuşire", povesteşte David Baxter, directorul fundaţiei Transilvania Trust.

Distrugerea a început în 1944, când implicarea lui Miklos Banffy, ultimul proprietar al domeniului din comuna Bonţida, în negocierile pentru pace din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a stârnit furia trupelor germane. "Comandanţii armatei germane au aflat că a fost el cel care a încercat şi ei au dat ordin ca acest castel să fie distrus de trupele germane, care se întoarceau de pe frontul rusesc", spune directorul fundaţiei Transilvania Trust.

Starea sa precară a fost recunoscută oficial însă abia în anul 2000, când complexul a fost inclus de prestigioasa organizaţie World Monuments Fund pe lista celor 100 cele mai periclitate situri din lume. Atunci, la iniţiativa ultimei moştenitoare a familiei Banffy, o fundaţie din Marea Britanie a demarat un amplu proces de restaurare.

"Am început cu clădirea bucătăriei, cu turnul bucătăriei, în 2001. Anul trecut a fost un an important pentru noi, pentru că am reuşit să acoperim, în sfârşit, clădirea principală", afirmă David Baxter.

Fondurile se găsesc însă greu, iar în ultimii 15 ani, la bugetul pentru reparaţii au contribuit ministerele culturii din România şi Ungaria, un fond de investiţii norvegian, dar şi prinţul Charles al Marii Britanii şi principesa Margareta. Proiectul este însă departe de a fi finalizat.

"Pentru clădirea principală, care a fost partea rezidenţială şi care era folosită de familia Banffy şi pentru a o putea folosi, am avea nevoie de 7 - 8 milioane de euro", mai precizează directorul fundaţiei Transilvania Trust.

Pentru a strânge bani, restauratorii au acceptat ca domeniul de la Bonţida să găzduiască festivalul Electric Castle. 80.000 de oameni i-au trecut pragul în cele patru zile de concerte, iar la bugetul de restaurare vor ajunge o parte din banii strânşi din vânzarea biletelor.

"Am legat un parteneriat, prin care noi susţinem restaurarea castelului. Anul trecut am donat 2% din încasări. Anul acesta, urmează, de asemenea, să donăm o sumă de bani", spune Andi Vanca, organizator al festivalului. 

În 2013, suma primită de fundaţie s-a ridicat la 35.000 de lei. Anul acesta, însă, va fi de trei ori mai mare, cum încasările festivalului s-au triplat. În 2008, proiectul de restaurare a castelului Banffy a câştigat marele premiu pentru protecţia patrimoniului cultural al Uniunii Europene.