21 pentru şi 10 abţineri. C. Dragomir, pentru a doua oară interimar la Consiliul Judeţean 

Data publicării:
PRESEDINTE NOU


Nemulţumiţi că interimatul este deţinut tot de un membru social democrat, aleşii judeţeni liberali au boicotat scrutinul.

George Măndilă, consilier judeţean PNL: "La prima şedinţă de consiliu vom aduce un proiect de hotărâre, pentru că avem dreptul să-l introducem cu o treime din consilieri, prin care cerem schimbarea din funcţie. Să vedem atunci alte propuneri, alţi candidaţi la funcţia de vicepreşedinte."

Proiectul liberalilor privind revocarea vicepreşedinţilor va trebui să aibă votul a 19 consilieri. În caz contrar, Cristinel Dragomir va rămâne în continuare interimar.

Cristinel Dragomir, preşedintele interimar al CJ Constanţa: "Faptul că Nicuşor Constantinescu a fost reţinut şi ulterior arestat în urma unei percheziţii nu a făcut posibilă delegarea atribuţiilor printr-o dispoziţie, căci dacă ar fi fost în alte condiţii, cu siguranţă că preşedintele ar fi delegat atribuţiile unui vicepreşedinte".

Consilierii judeţeni recunosc faptul că activitatea instituţiei a fost perturbată în ultimele luni, din cauza numeroaselor anchete realizate de DNA.

Eugen Silaghi, consilier judeţean PNL: "Desigur au fost probleme, cu preşedintele Constantinescu în instituţie să nu poţi lua legătura! E, desigur, impropriu funcţionării unei instituţii a statului."

Ion Radu, consilier judeţean PSD: "Judeţul Constanţa este singurul judeţ unde sunt astfel de anomalii şi va trebui într-o zi să se îndrepte toate aceste probleme pe care le avem la nivel de judeţ".

Nicuşor Constantinescu este acuzat de fapte de corupţie în trei dosare care privesc activitatea Consiliului JudeţeanConstanţa.

reporter: Anca Medrea
operator: Mihai Ciobanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri