Sari la conținut

Aerobic, pe o placă de surf. Turiştii plătesc 70 lei pentru o oră de antrenament


În fiecare weekend, fetele merg în nordul staţiunii Mamaia să practice pilates în largul mării, pe o placă uşoară specială asemănătoare cu cea de surf. Secretul în a reuşi este să-ţi menţi echilibrul în timp ce instructorul îţi spune ce exerciţii să faci.

Primavera Duma, turist: Par nişte exerciţii banale dar consum de energie, trebuie şi forţă şi mi se pare un alt mod de a face exerciţiile, e mult mai plăcut, pe apă este altceva.

Roxana Cristea, turist: Ţinându-ţi echilibul încordezi toţi muşchii şi este foarte important. Practic lucrezi de 2 ori.

E ceva nou nu am mai văzut până acum aşa ceva. Acest sport este originar din Hawaii, dar se practică şi în alte oraşe cu ieşire la mare sau ocean. Instructorul care ţine cursul pe litoral a văzut pentru prima dată acest sport în Barcelona şi spune că Mamaia oferă toate condiţiile pentru standup paddle pilates.

Diana Stejereanu, instructor: Este o premieră la noi în România, mă bucur că am adus acest sport şi este un concept care îmbină sportul, relaxarea şi eficienţa în acelaşi timp.

Iar pentru cei care doresc alt tip de reaxare, pot încerca un alt sport: stand up paddle, adică vâslitul pe o placă de surf, din picioare.

Instructor: Ne suim în genuchi, se găsim un pic stabilitatea, după care cu ambele picioare uşor ne ridicăm, preluăm padela şi o prindem de aici de cap şi începem cu mâna întinsă să pedalăm.

Şedinţa de pilates pe apă costă 70 de lei/ oră, iar închiriatul unei plăci pentru vâslit costă 50 lei pe oră.

reporter: Annabelle Borş
operator: Cristian Caciauna