Alte două nave americane, în Port. Militarii români şi americani participă la exerciţiul "Black Sea Resolve"

Data publicării:
USS MOUNT WHITNEY

Împreună vor învăţa cum să caute şi să descopere submarine şi cum să găsească şi să urmărească ţinte aeriene.

România va participa la exerciţiul "Black Sea Resolve" cu fregata Regele Ferdinand, cu o navă purtătoare de rachete, două elicoptere, trei avioane MIG 21 Lancer şi cu o echipă de militari ai Grupului Naval de Forţe pentru Operaţii Speciale.

Înainte de misiune, americanii au mers la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" din Constanţa.

Militari, la şcoală

Militarii de pe Mount Whitney au, zilele acestea, un program foarte încărat. Prima zi pe tărm românesc au petrecut-o la alături de elevi. Le-au adus mingii de baschet şi fotbal şi au montat plase penru porţi şi pentru coşurile de basket.

Fairplayul a dominat terenul. Ambele tabere s-au lăudat reciproc şi nimeni nu a ţinut cont de scor.

Jamie este medic militar şi se află pentru a doua oară în România. A stat pe mare mai bine de o săptămână şi abia aştepta să coboare şi să facă puţină mişcare.

Jamie Kustor, medic militar, "Mount Whitney": "Lucrez până târziu, în ture, pe navă, aşa că abia aştept să cobor. Mă bucur că pot să cunosc oameni noi, să vizitez diferite locuri. Mă bucur că am coborât de pe navă."

Domnişoarele i-au lăsat pe băieţi cu fotbalul şi baschetul şi au discutat despre pasiunile lor pentru dans.

Mount Whitney are la bord trei sute de ofiţeri şi marinari militari americani. Mulţi dintre ei sunt foarte tineri. Au cel mult 25 de ani: "Sunt specialist în operaţiuni, adică mă ocup de navigaţie. Aşadar, tu ghidezi nava? Nu, nu chiar. Ne gândim prea departe. Iar tu? Eu lucrez la logistică şi îmi place foarte mult. De când lucraţi pe nava aceasta? Eu sunt aici de doi ani. Eu? Eu sunt aici de aproximativ un an.", au spus americanii."

USS Mount Whitney a sosit în Dana de Pasageri a Portului Constanţa în jurul orei 9.00, ghidată de patru remorchere.

Odată cu ea, ar fi trebuit să acosteze şi USS Cole, insa acesta din urma a rămas însă în larg, la ancoră, pentru că nu a avut loc la dană din cauza unui imens vas de croazieră. Silver Cloud.

Căpitanul pachebotului a refuzat să îl mute 10 metri pentru a face loc navei americane.

reporter: Oana Manoilă
operator: Cristian Caciauna 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri