Avioane NATO supraveghează spaţiul aerian. M. Duşa: avioane Awacs monitorizează România 24 de ore din 24

Data publicării:
avioane fetesti

Aerodromul de la Feteşti va deveni compatibil cu tehnica de operare a zborurilor pentru avioanele de vânătoare F16, pe care statul le va cumpăra de la portughezi.

De aceea, întreaga bază va fi refăcută, ceea ce înseamnă că vor fi modernizate atât platformele de parcare şi întreţinere ale aeronavelor, cât şi depozitele de muniţie, carburanţi, hangarele şi pista de aterizare-decolare. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a fost în inspecţie, ca să vadă în ce stadiu sunt lucrările.

Discuţie ministrul Apărării Naţionale  - constructor: "Două avioane pot încăpea? Da, este proiectat pentru cele mai mari avioane care sunt în momentul de faţă."

Aerodromul va fi terminat înainte de termen, promit constructorii. Iniţial, aceştia estimau finalizarea lor la începutul lui 2015.

Marian Filican, şef de şantier: "De când lucraţi şi când credeţi că veţi termina? De două luni jumătate şi într-o lună, o lună şi jumătate vom termina."

Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale: "La nivel NATO şi la nivelul ţării s-au luat măsuri de reasigurare foarte serioase şi acest obiectiv este un obiectiv important vis-a-vis de supravegherea spaţiului aerian al ţării." 

Modernizarea bazei de la Feteşti vine în contextul situaţiei tensionate din regiune, iar spaţiul aerian din zonă, dar şi din România sunt supervizate non stop.

Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale: "S-au intensificat misiunile de supraveghere a spaţiului aerian al ţării, la un moment dat, atunci când este nevoie şi cu avioane de supraveghere electronică, cu avioane Awacs, care întotdeauna sunt însoţite de avioane româneşti care asigură misiunile de poliţie aeriană şi misiunea şi serviciul de poliţie aeriană se execută 24 de ore din 24."

Din bugetul Ministerului Apărării sunt alocate 11 milioane de euro pentru acest proiect de modernizare, iar din finanţările prin Programul NATO de Investiţii în Securitate aproximativ 21 milioane de euro.

Până la finalizarea lucrărilor, aeronavele care aparţin bazei militare din Feteşti sunt staţionate la Mihail Kogălniceanu, iar piloţii de la Unitatea 86 sunt la exerciţii în Portugalia, unde testează aparatele de luptă americane F16.

reporter: Paul Greavu
operator: Mihai Ciobanu 

editor: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri