Băi de soare pe litoral. Constănţenii s-au plimbat pe faleza Cazinoului

Data publicării:
PLIMBARE

Pe acorduri de vioară, oamenii s-au plimbat pe faleza Cazinoului. Temperaturile pozitive i-au determinat pe mulţi constănţeni să iasă din case şi să se bucure pentru câteva ore de un sfârşit de săptămână primăvăratic şi de briza mării.

Deşi vremea a fost însorită, temperaturile nu au depăşit 10 grade celsius. Prevăzători, oamenii s-au îmbrăcat adecvat astfel încât s-au bucurat din plin de spectacolul mării.

George Alexandru este din Bucureşti şi a venit la Constanţa special pentru o şedinţă foto. Nu a plecat singur din Capitală, ci împreună cu trei prietene, care i-au fost model pentru orele petrecute pe malul mării.

George Alexandru, fotograf amator: "Este o ieşire din Bucureşti, atât. Pentru că e soare, e frumos!"

10 grade a fost maxima din weekend, pe litoral, dar vremea se va schimba în zilele următoare. Vor fi temperaturi mai scăzute şi ploi.

reporter: Paul Greavu
operator: Cătălin Vârban / Cristian Caciauna 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri