Bani europeni, paradoxuri româneşti. O primărie nu poate angaja specialişti pentru o eoliană şi pentru o staţie de biogaz

Data publicării:
PARADOX ROMANESC OK

Administraţia locală din Crucea ar putea pierde 2,5 milioane de euro, fonduri de la Bruxelles, pentru că legea nu-i permite să angajeze oameni pentru un proiect european. Ar trebui ca primarul să renunţe la alţi angajaţi ca să asigure funcţionarea unei staţii de biogaz şi a unei turbine eoliene. Până la sfârşitul anului, de întreţinere se ocupă firma proiectantă, dar din prima zi a lui 2016 încolo, pe cele două investiţii ar putea fi pus lacătul.

Ne aflăm în sala de maşini a instalaţiei de producere biogaz. Ne aflăm lângă motorul de cogenerare, care, efectiv, este inima instalaţiei de biogaz.

Recepţia lucrărilor începute anul trecut urmează să se facă luna viitoare. Numai că tot acest proiect riscă să se blocheze, începând cu 1 ianuarie 2016. Motivul: ordonanţa de urgenţă nr. 63/2010 prin care sunt sistate angajările în instituţiile de stat.

Edilul şef din Crucea spune că, în acest context, nu are cadrul legal care să-i permită să angajeze personal pentru întreţinerea obiectivelor. Are o singură soluţie extremă la dispoziţie: să concedieze un alt salariat al primăriei.

Gheorghe Frigioiu, primarul comunei Crucea: Unu la unu - adică, dai afară unul din cadrul Primăriei şi angajezi altă persoană care să fie calificată şi să deservească obiectivul respectiv. Dacă nu se modifică în cel mai scurt timp, până la sfârşitul anului acesta - 2015 -, ordonanţa de Guvern aceasta este soluţia pe care o avem în vedere.

Autorităţile locale din Crucea au din ce în ce mai puţin timp la dispoziţie, întrucât un electrician de înaltă tensiune, care să vină să muncească în comună este greu de găsit.

Dacă nu va asigura funcţionarea celor două obiective până în 2019, Primăria va fi obligată să returneze banii europeni. Până la sfârşitul anului, de întreţinerea staţiei de biogaz şi de turbina eoliană se va ocupa firma care a executat proiectul.

Ali Izet, inginer, şef de şantier: E o structură fiabilă şi cred că putem zice că instalaţiile acestea sunt de viitor.

Energia produsă de cele două obiective - instalaţia de biogaz şi instalaţia eoliană - este descărcată în anvelopele de lângă noi.

De acolo, curentul electric ajunge în reţeaua din localitate, unde sunt alimentate instituţiile publice din comună. În jur de 280 de kw pe oră ar urma să producă, împreună, cele două staţii: aproximativ 250 de kw pe oră - turbina eoliană - şi, în jur de 30 de kw pe oră -centrala pe biogaz.

Cantitanea anuală de energie produsă de cele două instalaţii este evaluată la 738.000 de kw pe an. Comuna Crucea a consumat, în 2014, puţin peste 380.000 de kw.

Noul proiect înseamnă, pe de o parte, economii la bugetul local de peste 400.000 de lei pe an şi, pe de altă parte, un surplus de peste 350.000 de kw pe an care vor ajunge în sistemul energetic naţional.

reporter: Adrian Herţa
operator: Alexandru Brînzaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...