Sari la conținut
News Alert

Bătut de poliţişti şi jandarmi. Poliţia a deschis o anchetă

Când a ieşit dintr-un club din Costineşti, tânărul a trecut pe lângă un grup de persoane care se uitau cum medicii acordă îngrijiri de specialitate unei tinere căzute pe trotuar. La un moment dat spune că a auzit o ploaie de injurii aduse unor poliţişti şi jandarmi care se aflau în apropiere.

Robert Rus, victimă: "Am văzut jandarmii că încep să fugă şi eram spre mijloc. M-am dat la o parte să îi las, să nu îi încurc. Au venit direct la mine, mi-au răsucit mâna la spate."

Robert spune că jandarmii l-au urcat cu forţa în dubă şi l-au dus la secţia de Poliţie din Costineşti, unde i-au documentele şi telefonul mobil. Tânărul poveşte că în secţie a intrat şi un jandarm, foarte nevos, care îi reproşa că, din cauza lui, nu poate sta acasă cu soţia şi copilul.

Robert Rus, victimă: "Brusc, m-a împins de pe scaun. Era un scaun micuţ. Am căzut lângă un dulap şi timp de 20 de secunde, nu ştiu sigur să vă spun, m-a lovit. Dar nu s-a putut vorbi cu el."

Jandarmul l-ar fi lovit cu pumnii şi picioarele chiar sub privirele a doi poliţişti. Oamenii legii dezmint acuzaţiile şi spun că tânărul era sub influenţa băuturilor alcoolice şi că a împiedicat echipele de la Serviciul de Ambulanţă să îi acorde primul ajutor tinerei cazute în faţa clubului. Poliţia a demarat însă o anchetă pentru a descoperi adevărul.

Carmen Şerbănescu, purtător de cuvânt IPJ Constanţa: "Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa a dispus efectuarea de verificări interne. De asemenea, şi la Gruparea Mobilă Jandarmi s-au dispus aceleaşi măsuri, urmând ca, la finalizarea acesteia să fie luate măsurile legale care se impun."

Robert Rus spune că un alt poliţist l-ar fi ameninţat cu bătaia pentru că nu voia să semneze procesul verbal de constatare a infracţiunii. Tânărul a fost acuzat de perturbarea liniştii publice şi amendat cu 3.000 de lei. El este decis să depună plângere împotriva jandarmului care l.a lovit.

reporter: Oana Manoilă
operator: Alexandru Brînzaru

editor web: Anca Medrea