Sari la conținut

Bilete RATC cu design nou

De săptămâna viitoare, constănţenii vor cumpăra de la chioşcuri un nou tip de bilet, cu două călătorii.

Conducerea regiei de transport în comun avertizează că noile bilete nu vor mai avea culoarea verde, ci portocaliu pal. Designul va fi uşor diferit, la fel ca şi elementele de securitate.

Noile bilete vor fi puse în circulaţie din 25 martie. Vechile bilete sunt valabile până pe 30 aprilie, dată după care, cei care mai au astfel de tichete nefolosite pot solicita contravaloarea lor, la sediul RATC.

Tot acolo, călătorii pot anunţa dacă agenţii economici mai vând bilete vechi, după data de 27 martie.

editor web: Anca Medrea