Sari la conținut

Bloc operator renovat în doi ani. Lucrarea a fost realizată cu bani recuperaţi de la CJAS

Mihnea Avram, directorul medical al SCJU Cosntanţa: "Cei care au avut operaţii mai mari, sunt mai în vârstă, trebuie supravegheaţi mai bine din punct de vedere anestezic, se mută în acest salon, care are dotări exact ca în Terapie Intensivă."

Blocul operator este cel mai mare din Dobrogea. Are 5 săli de operaţie, deservite de 25 de chirurgi, o sală de preanestezie şi una postoperatorie.

Gresia şi faianţa au fost înlocuite cu materiale aseptice, speciale pentru sălile de operaţii. Mesele vechi şi ruginite, lămpile şi aparatele uzate au fost înlocuite cu unele de ultimă generaţie. În trecut, din cauza dotării slabe au existat situaţii în care pacienţii au fost transferaţi la Bucureşti.

Dr. Cătălin Grasa, medic chirurg: "Au fost cazuri, într-adevăr, când am preferat să trimitem datorită lipsei anumitor echipamente, să spun aşa, un caz mut mai complex şi, atunci, trebuie să punem în valoare cel mai bine şansele de supravieţuire a pacientului, să lăsăm la o parte orgoliul."

Cât timp blocul operator s-a aflat în renovare, intervenţiile s-au făcut în sălile vechi de la etajul VI. Ioan Gâscă este printre ultimii pacienţi operaţi acolo.

Ioan Gâscă, pacient: "Totul vechi...părţile metalice cu rugină, care nu se poate scoate uşor."

Medicii spun că au făcut cursuri pentru a putea utiliza fiecare aparat nou. Chiar şi aşa, s-a demonstrat că tehnologia le poate juca feste.

Dr. Dan Căpăţână, manager SCJU Constanţa: "Este cel mai modern bloc operator din ţară, cu tehnologie de an 2015, loc în care pot opera chirurgii, pot opera împreună chirurgii de diferite specialităţi."

Reparaţiile capitale au început în aprilie 2013 şi ar fi trebuit finalizate un an mai târziu, dar din lipsa banilor, au fost sistate. Managerul a reuşit să facă rost de 20 de milione de lei, bani din servicii medicale nedecontate anterior de Casa de Asigurări, ca să termine lucrările.

reporter: Oana Manoilă
operator: Cătălin Vârban