Caii de la Mangalia, sub preţul pieţei. Pur sângele arab, vândut cu cel mult 3.000 de euro

Data publicării:
manji cai herghelie

Are două luni de viaţă şi a fost botezat Doroftei pentru că, la jumătate de oră de când s-a născut a început să lovească îngrijitorii exact ca un pugilist. La vârsta de trei ani va fi antrenat, dresat și supus unor teste. Dacă Doroftei nu va face față condițiilor riguroase, va fi vândut, iar prețul va fi unul derizoriu chiar dacă este un pur sânge arab.

Antal Istvan, şeful Hergheliei Mangalia: "Preţurile încep de undeva de la 11 - 12.000 de lei plus TVA. Caii care sunt mai în vârstă pot fi şi mai ieftini. Deja, cu 5-6.000 de lei se poate cumpăra de la noi din herghelie cal pur sânge arab, cu acte. La o licitaţie unde am fost eu, s-a vândut un cal, în Turcia cu 1.200.000 de dolari!"

Specialiştii susţin că de vină pentru preţurile modice ar fi guvernanţii care nu se ocupă suficient de mult de promovarea cabalinelor.

Victor Cruceru, preşedintele Federaţiei Agricultorilor "Fermierul": "La Mangalia, avem un material genetic extraordinar de bun, recunoscut internaţional dar neapreciat. Bineînţeles că cei care vin să cumpere de la noi profită că nu suntem foarte bine informaţi şi nici promovaţi de responsabilii din România."

Pregătiţi pentru concurs

Aceştia sunt doar trei din cei 16 pur sânge arab care se pregătesc pentru selecţia ce va avea loc în luna octombrie a acestui an. Nicolae Iofciu antrenează caii de mai bine de 40 de ani. Sunt ca nişte copii, spune el, şi trebuie să înveţe totul de la zero. Pregătirea durează aproape un an, apoi sunt testaţi. Printre probe se numără şi curse de galop pe o distanţă de 2.400 de metri.

Nicolae Iofciu, maistru dresor: "Vine o echipă de la Bucureşti, de la Centrul de Selecţie şi se selectează, adică se dau note, timpii care sunt scoşi. Sunt mai multe probleme: talie, vârstă..."

În paralel, 6 dintre cei mai buni cai ai hergheliei se pregătesc pentru un concurs în premieră naţională care va avea loc în vara acestui an. 

Caii vor concura înhămaţi la atelaje. Distanţele vor fi cuprinse între 30 şi 80 de kilometri, în funcţie de vârsta şi de pregătirea cailor concurenţi. Şeful hergheliei speră ca acest concurs organizat în premieră naţională să atragă participanţi din toată ţara. În prezent, la herghelia Mangalia se află peste 250 de cai pur sânge arab.

reporter: Oana Manoilă
operator: Cătălin Vârban

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri