Sari la conținut

 Ceremonial marinăresc la Constanţa. 150 de persoane au sărbătorit pe faleză Mica Unire

 

24 ianuarie 1859 a rămas în istorie ca data la care s-a realizat unirea Principatelelor Române şi cunoscută sub numele de Mica Unire. Iar oamenii, ce-i drept, puţini la număr nu au uitat semnificaţia zilei şi s-au strâns pe faleza Cazinoului pentru a marca acest eveniment.

Ridicarea marelui pavoaz a fost momentul care a deschis ceremonialul militar la Constanţa. Peste 150 de persoane au aşteptat în frig să danseze hora unirii.

Însă, nu numai constănţenii au fost prezenţi la eveniment, ci şi persoane venite din străinătate. Clint este stundent la Universitatea Maritimă din Constanţa. El este din Nigeria şi a văzut pentru întâia oară un astfel de ceremonial.

Clint, student nigerian: "Am venit astăzi aici să sărbătoresc cu românii. Este o tradiţie minunată, o sărbătoare minunată."

"Trezeşte în poporul român sentimentul de unitate care a fost prezent şi la actul de la 1859 şi acest sentiment de unitate care a călăuzit poporul român în toate primejdiile şi toate greutăţile pe care le-a avut.", a spus un constănţean.

După ceremonialul militar, oamenii s-au prins în două hore mari pe faleza din faţa Comandamentului Flotei.

Comandor Tiberiu Chodan, Comandantul Flotei: "Niciodată nu cred că cine se simte român poate să uite de semnificaţia acestei zile şi de importanţa ei."

reporter: Annabelle Borş

operator: Alexandru Brînzaru