Sari la conținut

Dosar de şantaj, redeschis. Fiul lui Bercea Mondial l-a mai şantajat pe M. Băsescu anul trecut

Astăzi a fost redeschisă urmărirea penală pe numele fiului lui Bercea Mondial, Florin Anghel. Acesta l-ar fi şantajat pe fratele preşedintelui României şi anul trecut.

În luna noiembrie, Mircea Băsescu a făcut o plângere la Parchetul Tribunalului Constanţa. Însă, din lipsă de probe, dosarul a fost clasat. Acum, procurorul de caz a cerut rejudecarea cauzei.

Soluţia care va fi dată de magistraţi va fi trimisă procurorilor anticorupţie. Aceştia urmează să vadă dacă între cele două acţiuni de şantaj este vreo legătură. 

Mircea Băsescu va fi audiat la DNA

Amintim că ginerele lui Bercea Mondial i-a cerut lui Mircea Băsescu 280 de mii de euro pentru a nu da publicităţii informaţii compromiţătoare despre acesta.

Fratele preşedintelui României va fi chemat la audieri de procurorii anticorupţie, până la sfârşitul acestei săptămâni, a declarat avocatul lui Mircea Băsescu.

editor web: Anca Medrea