Elevii din Constanţa cer bani de burse. Ei au depus o plângere, la Tribunal, împotriva Consiliului Local 

Data publicării:
elevi -mfax

foto: arhivă, Mediafax

Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa vor ca municipalitatea să le dea din bugetul local bani pentru burse sociale, de merit, de studiu, respectiv pentru burse de performanţă.

Cristian George Faraoanu, secretarul Asociaţiei Elevilor din Constanţa: Ne adresăm instanţei de contencios administrativ să vedem exact, să afle şi Primăria, că este obligaţia lor. Noi suntem convinşi că această cerere de chemare în judecată va fi una pozitivă pentru noi.

Andrei Eduard Burghelia, membru în Asociaţia Elevilor din Constanţa: Nu s-au oferit niciodată burse acestor elevi din Constanţa şi considerăm că ar trebui ca Consiliul Local să respecte legea întocmai. Nu cerem nimic în plus decât să se respecte un drept al nostru.

În Legea Educaţiei, la articolul 103, este inclusă următoarea prevedere: "Consiliile locale şi Consiliul Judeţean (...) pot contribui din bugetele proprii la finanţarea de bază şi complementară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat". Pornind de la acest text, în interpretarea reprezentanţilor Primăriei Constanţa, administraţia publică locală nu este obligată să le plătească elevilor aceste sume de bani.

Liviu Tramudana, purtător de cuvânt al Primăriei Constanţa: Bursele de merit se acordă facultativ. În lege nu este stipulat. Se acordă facultativ în cadrul alocărilor bugetare. Şi Primăria pune în aplicare exclusiv ceea ce stabileşte Consiliul Local şi legile ţării. Deci, nu am ce să comentez ceea ce fac ei.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au refuzat să exprime o poziţie oficială referitoare la disputa dintre Asociaţia Elevilor şi Primăria Constanţa

reporter: Adrian Herţa

operator: Florin Boboc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri