Sari la conținut

Exerciţii militare la mare adâncime. 50 de scafandri din şapte ţări se antrenează la Constanţa

Scafandrii au intervenit în largul Mării Negre în momentul în care au fost anunţaţi că, în perimetrul lor de antrenament, s-a găsit o mină. Dacă exploda, distrugea totul pe o rază de peste 100 de metri. Au reuşit să tracteze mina într-o zonă sigură, apoi au detonat-o.

Chir şi în cazul unor exerciţii ca acesta, scafandrii de luptă ştiu că cea mai mică desincronizare poate fi un real pericol. Este o meserie foarte grea, în care cerinţele sunt uriaşe.

Nimic nu a speriat-o însă pe Christine Hammervold, comandatul unităţii de scafandri din partea Statelor Unite ale Americii. Are doar 29 de ani, iar părinţii nu ştiu foarte bine care îi este meseria. Dacă ar afla, şi-ar face mereu griji, spune Chirstine. Până în urmă cu cinci ani, a lucrat în domeniul financiar.

Christine Hammervold, comandantul unei unităţi a scafandrilor din SUA: Am vrut să fac ceva mult mai palpitant, aşa că m-am îndreptat către armată. De fapt, fratele meu mai mic lucrează şi el în domeniu şi am discutat destul de mult cu el despre asta. M-am interesat despre operaţiunile speciale şi despre ce ar putea face femeile acolo. Mi s-a potrivit perfect ceea ce fac eu acum.

60% dintre cei care doresc să devină scafandrii de luptă nu reuşesc să termine cursurile. O ştie cel mai bine Bogdan Tureac, maistru militar care a avut nevoie de patru ani de pregătire continuă. Mulţi dintre colegii lui au abandonat pe parcurs.

Bogdan Tureac, maistru militar clasa a III-a, Forţele Speciale: În anul 2013, am participat în teatrul de operaţii Afganistan. Trebuie să fim nebuni să spunem că nu simţim teamă

Exerciţiul multinaţional dedicat scafandrilor de mare adâcime şi de luptă - EurAsian Partnership Dive - se desfăşoară până pe 10 iulie. Participă 50 de militari din Bulgaria, Georgia, SUA, Turcia şi Ucraina, România având rolul de comandant.

Cpt. cdor. Adrian Onţică, comandant Secţia Scafandrii de Luptă: Este o deschidere pentru ei, pentru a vedea altfel de proceduri decât cele pe care le au ei în ţările lor

reporter: Oana Manoilă

operator: Cristian Caciauna