Explozie în cartierul Cireşica. O butelie a provocat rănirea unui bărbat

Data publicării:
butelie explozie1

Explozia a zguduit blocul de pe Aleea Melodiei.

Uşile unui apartament de la etajul al treilea şi ferestrele au fost spulberate de suflu. La scurt timp, locatarul din vina căruia s-a produs nenorocirea a ieşit din scara blocului.

Omul abia se ţinea pe picioare. Culmea, fiica sa şi cei doi copii ai acesteia au scăpat nevătămaţi.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă pompierii au evacuat toţi locatarii din cauza acumulărilor de gaze. Din fericire nicio altă persoană nu a avut de suferit.

Căpitan George Nicolae, ISU Dobrogea: "Proprietarul nu-şi mai aminteşte dacă a aprins lumina sau a folosit o flacără din cauză că s-a lovit la cap şi l-am predat serviciului de ambulanţă". 

Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean De urgenţă Constanţa iar medicii spun că rănile nu îi pun viaţa în pericol.

reporter: Liviu Burghelea
operator: Cristi Caciauna

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri