Sari la conținut

Familia lui Bercea Mondial, la judecată

sursa foto: lideruldeopinie.ro

Cinci dintre rudele sale sunt învinuite ca l-au şantajat pe Mircea Băsescu.

Pe lângă ginerele şi fiul lui Sandu Anghel, mai sunt cercetaţi nepotul acestuia, dar şi mama concubinei lui Florin Anghel.

Acesta din urmă îl ameninţase pe fratele preşedintelui României, din penitenciarul în care este încarcerat, că va da în vileag fapte compromiţătoare despre el. Scopul era să obţină, în schimb, suma de 280 de mii de euro. Asta se întâmpla în noiembrie anul trecut.

În martie 2014 Florin Anghel şi soacra sa i-au cerut din nou bani, prin intermediul unei persoane, solicitând de data aceasta ori cei 280 de mii de euro, ori transferul averii lui Mircea Băsescu în proprietatea lor.

Pentru că nu au primit banii, au continuat cu presiunile asupra lui Mircea Băsescu, două luni mai târziu. Atunci a intrat pe fir şi ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin.

Acesta ar putea rămâne în arest, iar ceilalţi vor fi cercetaţi sub control judiciar. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Constanţa.

editor web: Anca Medrea